Cu ocazia Zilei Mondiale a Non-Violentei in Scoli, astazi, 30.01.2013, Consiliul Scolar al Elevilor Petru Rares in parteneriat cu organizatia "Salvati Copiii" si cu Inspectoratul Judetean de Politie a organizat o actiune in cadrul campaniei "Nu lasa violenta sa te transforme intr-un infractor!" ce a avut loc in aula liceului intre orele 10 si 11.
Actiunea a vizat prevenirea violentei in mediul scolar, obiectivele acesteia fiind informarea elevilor cu privire la comportamentele agresive, violente, consecinte si mecanisme concrete de prevenire. De asemenea, li s-a adus la cunostinta elevilor despre raspunderea penala a minorilor.
Toate acestea au fost sustinute prin prezentarea filmului educativ "Cheia este la tine!".
Speram ca aceasta actiune a avut un oarecare impact asupra celor prezenti.
Astazi, 23. 01. 2013, in aula colegiului nostru a avut loc, cu sprijinul Consiliului Scolar al Elevilor " Petru Rares"
Suceava, un meci demonstrativ de dezbateri avand ca motiune "Acest parlament considera ca descarcarea materialelor piratate de pe internet este imorala". Meciul a fost jucat de catre doua echipe de la Colegiul "Alexandru cel Bun" Gura Humorului in parteneriat cu Consiliul Scolar al Elevilor din liceul respectiv ce a manifestat un extraordinar interes pentru o astfel de actiune.
Aceasta idee a venit in urma dorintei de a se intemeia in liceul nostru un club de dezbateri. Ei bine, pregatirile
au inceput si speram ca pana la mijlocul lunii martie sa facem o deschidere oficiala a clubului.
Pana atunci, aveti verde la inscrieri, iar acestea vor consta in a trimite o scrisoare de motivatie in care sa fie specificate motivele pentru care tu doresti sa faci parte din acest club.
Termenul limita este vineri, 25. 01. 2013.
Oameni de contact:
Dimineata: Maria Gavrilovici ( sala 24)
Dupa amiaza: Tudor Gaitan ( sala 42)
Daniela Bejinariu ( sala 9)