Weekend-ul acesta, între 20-23 decembrie, a avut loc turneul de dezbateri susținut de proiectul ”Bucovina Open” la Colegiul ”Alexandru cel Bun”, Gura Humorului.
Moțiunile propuse au fost:
1. ”Acest Parlament consideră că fenomenul "collaborative consumption" are efecte negative asupra economiei statului.”
2. ”Acest Parlament ar acorda permisiunea guvernelor de a accesa în mod legal datele unui individ, în scopul urmăririi acestuia.”
La acest turneu au participat reprezentanți de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Colegiul Nașional ”Petru Rareș” Suceava.
Reprezentanții CNPR, însoțiți de doamna profesoară Ileana Boteanu, sunt Tudor Găitan, Daniela Bejinariu, George Boca, Mara Croitoru, Cosmin Poenaru și Robert Reuț. Aceștia au fost împarțiți pe două echipe, prima, formată din Tudor Găitan, Daniela Bejinariu și George Boca, având 3 victorii, iar cea de-a doua, formată din Mara Croitoru, CosminPoenaru și Robert Reuț, având o victorie.
Turneul s-a încheiat cu premierea participanților, echipa CNPR fiind răsplătită cu mențiune.
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgMRif0koIL31NCriy7Vsw3K4tFrJ6WYws6tVRtjsNVbSqwtQr3GdkojsPdR72HLyJRlLoliYXr8Ja6A4RGTqNUYCmo0354IFVyFmS664v1ao0hI2vLg2Ra0Wv6L6kSBiXY3Fjc6AMguAmy/s912/logo%20ok.jpg)
Colegiul Național ,,Petru Rareș” este cetatea desăvârșirii noastre umane
Daca doriţi să postaţi un mesaj este obligatoriu ca acesta să conţină numele şi prenumele vostru.În cazul în care o sa doriţi să postaţi un articol, aveţi idei pentru o eventuala activitate extraşcolară sau proiect, trimiteţi un e-mail . Vă mulţumim!
luni, 23 decembrie 2013
vineri, 13 decembrie 2013
Târgul de Crăciun
Pe data de 5 decembrie, Clubul de Voluntariat CNPR a organizat o strângere de fonduri pentru copiii nevoiași sub forma unui târg de Crăciun la școala gimnazială nr. 1. Activitatea s-a desfâșurat între orele 8 și 12, toți voluntarii fiind prezenți de dimineață si gata sa îi întâmpine pe copiii doritori să cumpere câte ceva pentru a-i ajuta pe alții. Micuții din clasele primare au fost cei care au dat startul și s-au înfățișat voioși și, cel mai important, curioși, în aula școlii fiind urmați mai apoi și de colegii lor din clasele gimnaziale. Copiii din clasele I-IV au fost suprinși de prezența lui Moș Crăciun care le-a ascultat multora dorințele pentru sărbătoarea mult asteptată care urmează să vină.
Printre standurile organizate de membrii clubului s-au numărat unele cu diverse sortimente de dulciuri, felicitări si decorațiuni făcute manual, un stand unde fetitele și-au putut face unghiile in diferite culori la alegere și a fost organizată chiar și o tombolă la care copiii au putut participa pentru a câștiga un premiu surpriză.
Finalul activității caritabile s-a prezentat promițător atât pentru cei care au participat la tombolă si au câștigat un premiu, cât și pentru voluntari care au constatat un profit satisfăcător pentru cauza Clubului de Voluntariat.
Printre standurile organizate de membrii clubului s-au numărat unele cu diverse sortimente de dulciuri, felicitări si decorațiuni făcute manual, un stand unde fetitele și-au putut face unghiile in diferite culori la alegere și a fost organizată chiar și o tombolă la care copiii au putut participa pentru a câștiga un premiu surpriză.
Finalul activității caritabile s-a prezentat promițător atât pentru cei care au participat la tombolă si au câștigat un premiu, cât și pentru voluntari care au constatat un profit satisfăcător pentru cauza Clubului de Voluntariat.
miercuri, 4 decembrie 2013
Conferință cu studenții din Suedia
Vineri, 29 noiembrie, la Colegiului Național “ Petru Rareș”
Suceava, respectiv Liceul Teoretic “Ion Luca” Vatra Dornei, a avut loc sesiunea
informativă cu privire la sistemul educațional suedez universitar.
Consiliul Județean al Elevilor Suceava a organizat , în parteneriat cu
Global Confederation of Romanian Students (GCRS), o şedință prin care elevii
suceveni au putut lua contactul cu mediul universitar dintr-o țară nordică, mai
precis tărâmul suedez.
Cei care au
organizat aceasta sesiune de informare au fost reprezentanţii Asociaţiei
Studenţilor Români din Suedia: Silvia Petru, Alexandra Mihaela Niţu, Luiza
Chiroiu şi Andreea Butnaru, împreună cu Preşedintele şi Vicepreşedintele
Consiliui Judeţean al Elevilor Suceava,
Tudor Găitan respectiv Loredana Costea. Elevii au aflat că înmatricularea
la facultatăţile suedeze o pot face doar cei care au obţinut o diplomă de
Bacalaureat dar şi un certificat IELTS sau Cambridge, iar dacă îndeplineşti
anumite condiţii suplimentare, cum ar fi deţinerea dreptului
permanent de ședere în Suedia , statul suedez oferă tuturor studenţilor români
o suma de aproximativ 900 euro, lunar, împrumut pe care îl vor înapoia în
momentul obţinerii uni loc de muncă prin maximum 4 % din salariul brut.
Întalnirea s-a
încheiat cu o sesiune de întrebari din partea celor prezenţi, la care
reprezentanţii agenţiei au fost bucuroşi să răspundă. Elevii au fost încântaţi
de această experienţă, manifestandu-şi dorinţa de a mai participa şi la alte
sesiuni informative de acest gen.
" Având în vedere
faptul că mulţi dintre liceeni nu s-au hotărât încă unde doresc să-şi continuie
studiile, cred ca o asemenea sesiune informativă e mai mult decât bine
venită" ( Tudor Găitan - preşedinte CJE Suceava)
“Colegii noştri sunt foarte deschişi atunci când vine vorba
de studiul într-o ţară străină. Consider că cel mai bun lucru pe care îl putem
face pentru ei este să îi informăm. " (Loredana Costea-
vicepreşedinte CJE Suceava)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)