Colegiul Național ,,Petru Rareș” este cetatea desăvârșirii noastre umane

Daca doriţi să postaţi un mesaj este obligatoriu ca acesta să conţină numele şi prenumele vostru.În cazul în care o sa doriţi să postaţi un articol, aveţi idei pentru o eventuala activitate extraşcolară sau proiect, trimiteţi un e-mail . Vă mulţumim!

luni, 23 decembrie 2013

Turneul de dezbateri al clubului ”Dialectica”

Weekend-ul acesta, între 20-23 decembrie, a avut loc turneul de dezbateri susținut de proiectul ”Bucovina Open” la Colegiul ”Alexandru cel Bun”, Gura Humorului.

Moțiunile propuse au fost:
     1.  ”Acest Parlament consideră că fenomenul "collaborative consumption" are efecte negative asupra economiei statului.”
     2. ”Acest Parlament ar acorda permisiunea guvernelor de a accesa în mod legal datele unui individ, în scopul urmăririi acestuia.”

La acest turneu au participat reprezentanți de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național ”Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului și Colegiul Nașional ”Petru Rareș” Suceava.

Reprezentanții CNPR, însoțiți de doamna profesoară Ileana Boteanu, sunt Tudor Găitan, Daniela Bejinariu, George Boca, Mara Croitoru, Cosmin Poenaru și Robert Reuț. Aceștia au fost împarțiți pe două echipe, prima, formată din Tudor Găitan, Daniela Bejinariu și George Boca, având 3 victorii, iar cea de-a doua, formată din Mara Croitoru, CosminPoenaru și Robert Reuț, având o victorie.

Turneul s-a încheiat cu premierea participanților, echipa CNPR fiind răsplătită cu mențiune.



     

vineri, 13 decembrie 2013

Târgul de Crăciun

Pe data de 5 decembrie, Clubul de Voluntariat CNPR a organizat o strângere de fonduri pentru copiii nevoiași sub forma unui târg de Crăciun la școala gimnazială nr. 1. Activitatea s-a desfâșurat între orele 8 și 12, toți voluntarii fiind prezenți de dimineață si gata sa îi întâmpine pe copiii doritori să cumpere câte ceva pentru a-i ajuta pe alții. Micuții din clasele primare au fost cei care au dat startul și s-au înfățișat voioși și, cel mai important, curioși, în aula școlii fiind urmați mai apoi și de colegii lor din clasele gimnaziale. Copiii din clasele I-IV au fost suprinși de prezența lui Moș Crăciun care le-a ascultat multora dorințele pentru sărbătoarea mult asteptată care urmează să vină.

Printre standurile organizate de membrii clubului s-au numărat unele cu diverse sortimente de dulciuri, felicitări si decorațiuni făcute manual, un stand unde fetitele și-au putut face unghiile in diferite culori la alegere și a fost organizată chiar și o tombolă la care copiii au putut participa pentru a câștiga un premiu surpriză.

Finalul activității caritabile s-a prezentat promițător atât pentru cei care au participat la tombolă si au câștigat un premiu, cât și pentru voluntari care au constatat un profit satisfăcător pentru cauza Clubului de Voluntariat.




miercuri, 4 decembrie 2013

Conferință cu studenții din Suedia

Vineri, 29 noiembrie, la Colegiului Național “ Petru Rareș” Suceava, respectiv Liceul Teoretic “Ion Luca” Vatra Dornei, a avut loc sesiunea informativă cu privire la sistemul educațional suedez universitar.  Consiliul Județean al Elevilor Suceava a organizat , în parteneriat cu Global Confederation of Romanian Students (GCRS), o şedință prin care elevii suceveni au putut lua contactul cu mediul universitar dintr-o țară nordică, mai precis tărâmul suedez.
    Cei care au organizat aceasta sesiune de informare au fost reprezentanţii Asociaţiei Studenţilor Români din Suedia: Silvia Petru, Alexandra Mihaela Niţu, Luiza Chiroiu şi Andreea Butnaru,  împreună cu Preşedintele şi Vicepreşedintele Consiliui Judeţean al Elevilor  Suceava, Tudor Găitan  respectiv Loredana Costea. Elevii au aflat că înmatricularea la facultatăţile suedeze o pot face doar cei care au obţinut o diplomă de Bacalaureat dar şi un certificat IELTS sau Cambridge, iar dacă îndeplineşti anumite  condiţii suplimentare, cum ar fi deţinerea  dreptului permanent de ședere în Suedia , statul suedez oferă tuturor studenţilor români o suma de aproximativ 900 euro, lunar, împrumut pe care îl vor înapoia în momentul obţinerii uni loc de muncă prin maximum 4 % din salariul brut.
    Întalnirea s-a încheiat cu o sesiune de întrebari din partea celor prezenţi, la care reprezentanţii agenţiei au fost bucuroşi să răspundă. Elevii au fost încântaţi de această experienţă, manifestandu-şi dorinţa de a mai participa şi la alte sesiuni informative de acest gen.
 " Având în vedere faptul că mulţi dintre liceeni nu s-au hotărât încă unde doresc să-şi continuie studiile, cred ca o asemenea sesiune informativă e mai mult decât bine venită" ( Tudor Găitan - preşedinte CJE Suceava)  

“Colegii noştri sunt foarte deschişi atunci când vine vorba de studiul într-o ţară străină. Consider că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru ei este să îi informăm. "   (Loredana Costea- vicepreşedinte CJE Suceava)

joi, 14 noiembrie 2013

Noul Birou Executiv al CJE Suceava

Pe 12 noiembrie s-a ales noul Birou Executiv al Consiliul Judetean al Elevilor Suceava . Acesta, în urma voturilor liber exprimate de către Președinții de Consilii Școlare, se prezintă în următorul format 2013-2014: 
Președinte: Tudor Găitan
Primvicepreședinte: Rareș Ionescu 
Vicepreședinte: Costea Loredana
Vicepreședinte: Gherasim Beatrice
Vicepreședinte: Rusu Eliza
Secretar: Andreea Dominte
Avocatul Elevului: Ionela Ruști
Sport și Programe de Tineret: Ciprian Ungureanu
Mobilitate, Informare, Formare și Consiliere: Nicoleta Maftei
Concursuri școlare și extrașcolare: Calance Gabriela
Cultură, Educație și Programe Școlare: Claudiu Lucescu
Biroul de presă: Daniela Bejinariu

Succes!

vineri, 4 octombrie 2013

Dăruind, vei dobândi!

Colegiul Național " Petru Rareș " este partener și în campania caritabilă " Dăruind, vei dobândi!" .  Această campanie își propune strângerea de rechizite de orice fel, carti de colorat, de citit, de desenat, atlase, jocuri (boardgames, cardgames) jucării, mingi, lucruri pentru sport și recreere, pentru ateliere de ergoterapie(aracet, prelandez, goblenuri și ațe de culori și mărimi diferite) și materiale de igienă corporală ( ulei de corp, săpun, șervețele umede, biberoane, suzete) și haine . Scopul campaniei este de a dota atât copiii, cât și adulții din medii defavorizate, cu probleme financiare.

UNDE?

Lucrurile pe care vreți să le donați le puteți aduce la etajul doi, lângă aulă, în locul amenajat pentru chioșc.

CÂND?

În orice zi de la 08:00 la 20:00 pâna pe 18 octombrie.

CUM?

Chioșcul va avea gemul deschis, iar cei care vor să doneze pot introduce obiectele pe geam.

Mai multe detalii la direcțiune sau la sala 42 (după amiază) .

Videoclipul campaniei


luni, 9 septembrie 2013

Proiectul " Împreună putem schimba viitorul"

Spot Oficial

Joi, 5 septembrie , Consiliul Județean al Elevilor Suceava a fost reprezentat de către Adrian Lazarec și Tudor Găitan la dezbaterea publică în cadrul proiectului de prevenire a corupției în educație „ ÎMPREUNĂ PUTEM SCHIMBA VIITORUL”  , gazduită de Prefectura județului Suceava .  Invitații prezenți au fost atât profesori și părinți, cât și domnii Florin Sinescu ( prefectul Sucevei) , Cătălin-Ioan Nechifor (președinte al Consiliului Județean Suceava) , Alexandru Cumpănașu ( Directorul Asociației de Implementare a Democrației) , Gabriel Ispas (Decan la Universitatea Titu Maiorescu) și doamna Secretar de Stat, Ștefania Duminică . 
Proiectul reprezintă o inițiativă inovativă și de anvergură, în contextul eforturilor anticorupție ale României din ultimii ani, și care confirmă angajamentul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în demersul de prevenire a corupției în educație pe termen mediu și lung, prin valorizarea rolului fundamental pe care educația îl deține în acest domeniu.
În contextul responsabilităților României asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare cu Comisia Europeană, proiectul reprezintă o inițiativă proactivă a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în demersurile de prevenire a corupției pe termen mediu și lung.

Principalele obiective ale proiectului sunt următoarele:
•          Dezvoltarea unei strategii anticorupție în educație prin utilizarea unei expertize variate: din mediul guvernamental, academic, neguvernamental, a expertizei unui alt stat membru UE), dar și prin implicarea, în acest demers, a tuturor factorilor cointeresați de la nivel central și local (inspectorate școlare, instituții educaționale, primării, reprezentanți ai altor instituții și organisme).
•          Diagnoza instituțională regională a fenomenului corupției în educație, la nivelul învățământului preuniversitar.
•          Realizarea unei baze de date la nivelul MECTS cu proceduri și instrumente de monitorizare a factorilor vulnerabili din domeniul educație, susceptibili de a genera fapte de corupție în rândul personalului MECTS și al structurilor subordonate.
•          Perfecționarea personalului MECTS din inspectorate școlare și a personalului din administrația publică în domeniul prevenirii și combaterii corupției, prin instruirea a 1.400 de funcționari.


Problemele aduse în discuție au fost destul de variate, însă toate cu privire la sectorul educațional , reprezentanții consiliului punctand atât problema bacalaureatului, cât și nevoia unui set de valori morale bine întipărit în conștiința tinerilor încă de la o vârstă fragedă.


Mai multe detalii despre proiect pe site-ul oficial . 

duminică, 9 iunie 2013

European Youth Weeks 2013

European Youth Weeks 2013 este un proiect ce reuneste tineri din 9 tari, interesati sa traiasca exeperienta Europei la nivel personal. 

Scopul acestui proiect este de a aduce in dezbatere, folosind metodele educatiei non-formale, teme precum democratia, relatiile de putere, prejudiciile, discriminarea. Vom organiza discutii interactive, intalniri cu experti, workshopuri creative. Vei avea ocazia sa iti exprimi opiniile si sa faci schimb de idei cu tineri din alte tari. Nu in ultimul rand, vei avea ocazia sa faci o vizita la Strassbourg si sa discuti cu experti de la fata locului.

Anul acesta aniversam 20 ani de proiect. Aplica acum!

Ce? International Youth Meeting: European Youth Weeks 2013
Cand?  29 Iulie– 10 August 2013
Unde? Heppenheim, Germania
Limba proiectului: Engleza

Cine poate participa? Tineri care locuiesc in Romania, Bulgaria, Croatia, Cehia, Franta, Germania, Italia, Spania
Cum aplic? Completeaza formularul de aplicatie  pana la data de 15 iunie

Taxa de participare: 100 euro.
 Noi acoperim 70% din costurile de transport, cazarea si masa, costurile educationale si excursiile din program. In cazul participantilor din medii defavorizate vom incerca sa punem la dispozitie un numar limitat de burse. Contacteaza-ne!

Pentru mai multe detalii deschide flyerul din anexa sau contacteaza Asociatia Plural (office.plural@gmail.com), organizatia reprezezenta proiectului in Romania. Persoana de contact: Irina Ilisei.

Te asteptam sa traiesti experienta speciala a European Youth Weeks in Heppenheim, Germania. 




miercuri, 22 mai 2013

Consiliul Național al Elevilor (CNE) constată atitudinea pasivă a Ministerului Educației Naționale față de problemele cruciale ale sistemului educațional preuniversitar.


Consiliul  Național  al  Elevilor  (CNE)  constată  atitudinea  pasivă  a  Ministerului  Educației  Naționale  față  de
problemele cruciale ale sistemului educațional preuniversitar. 
În prezent, articolul 84, alin (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, prevede faptul că elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus­‐întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
Având în vedere situația actuală în ceea ce privește decontul navetiștilor și anume faptul că Ministerul Educației Naționale nu a prevăzut în bugetul de stat suma necesară decontării transportului elevilor care studiază într­‐o  altă localitate decât cea în care sunt domiciliaţi, Consiliul Național al Elevilor consideră acest fapt o încălcare a Legii Educației Naționale.
Una dintre cele mai importante şi signifiante urmări pentru elevii din România este imposibilitatea unora dintre aceştia de a se deplasa din localitatea de domiciliu în localitatea în care se află unitatea de învăţământ. Având ca premise situaţiile financiare precare şi mediile familiale ale multor elevi, absenţa unor surse financiare care să le poată asigura transportul la şi de la şcoală, îi determină pe elevi să renunţe la şcolarizare, rata abandonului şcolar crescând. În trecut, rata abandoului şcolar în România era de 14%, în timp ce în Uniunea Europeană, media era 12,8%. Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020 prevede faptul că rata abandonului şcolar trebuie să ajungă sub 10% în toate statele membre.  Astfel, o altă urmare a lipsei surselor financiare care să asigure elevilor transportul şcolar este incompatibilitatea statisticilor ratei abandonului şcolar din România cu cele impuse de  Uniunea Europeană.
Totodată, o societate puternică are la bază un sistem educaţional performant, aşadar elevii care astăzi nu îşi pot exercita dreptul la educaţie, sunt cetăţenii care mâine vor vota în necunoştinţă de cauză, părinţii care nu vor putea să acorde copiilor lor o educaţie temeinică. 
În condițiile actuale, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației Naționale să prezinte o poziție  fermă  și  niște  măsuri  concrete,  fezabile,  pentru  remedierea  situației  în  următoarea  scurtă perioadă de timp.  În caz contrar reprezentanții elevilor vor lua măsurile necesare în vederea apărării drepturilor și intereselor celor pe care îi reprezintă.
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Iulia-Flavia Miron a declarat: “Datoria Ministerului Educației Naționale este de a elabora o serie de politici şi strategii, în vederea dezvoltării unui sistem educațional performant.  Dat  fiind  faptul  că  în  bugetul  de  stat  nu  este  prevăzută  suma  necesară  decontării transportului navetiștilor, cu atât mai mult fiind o încălcare a Legii Educației Naționale și o posibilă cauză a creșterii abandonului școlar, reprezentanții elevilor vor lua toate măsurile necesare pentru aprarea drepturilor și intereselor acestora, în vederea asigurării unui învățământ centrat pe elev care să corespundă nevoilor lor și normelor prevăzute de lege. ”

Sursa: www.wedu.ro

joi, 16 mai 2013

Elevii suceveni vor să fie reprezentaţi în consiliile de administraţie ale şcolilor

Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) organizează vineri, începând cu ora 14.00, Adunarea semestrială a CJE, în cadrul căreia are loc dezbaterea realizată cu scopul reprezentării elevilor în cadrul Consiliului de Administraţie din unităţile de învăţământ şi al dreptului de vot al acestora. Dezbaterea face parte din proiectul naţional „CINE votează?”. Potrivit preşedintelui CJE, Adrian Lazarec, dezbaterea va avea loc la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, unde vor participa elevi, profesori şi directori, factorii decizionali implicaţi în sistemul de învăţământ al judeţului Suceava.
Scopul acestor dezbateri, este obţinerea dreptului de vot al reprezentantului elevilor pentru a transparenta şi eficientiza sistemul educaţional din România şi pentru o mai bună cunoaştere a nevoilor, dorinţelor, aşteptărilor pe care le au elevii în ceea ce priveşte conducerea instituţiei de învăţământ din care fac parte. 
De asemenea, membrii CJE vor derula ample campanii pentru obţinerea cât mai multor semnături şi vor înainta ulterior un draft cu propunerea integrării dreptului de vot în C.A. al reprezentantului elevilor, draft ce va fi înaintat Ministerului Educaţiei Naţionale, Camerei Deputaţilor şi Senatului României.
Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010.
Consiliile Elevilor sunt structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării unui climat de învăţare şi cunoaştere, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.
Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării şcolii şi încurajării relaţiei de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.
Irina Bucşinescu

duminică, 31 martie 2013

Să știi mai multe, să fii mai bun!

In perioada 1-5 aprilie se va desfasura saptamana altfel, intitulata anul acesta "Să știi mai multe, să fii mai bun!".
Programul Consiliului Scolar al Elevilor va fi urmatorul:


joi, 28 martie 2013

Concurs de oratorie

Concursul de discursuri orale “Basarabia Pamant Romanesc” a debutat cu succes in Suceava,Colegiul National Petru Rares avand ocazia unica de a gazdui acest eveniment,la 95 de ani de la savarsirea Unirii Basarabiei cu Romania.Concurentii,in numar de 15,provenind din 5 licee din judet,au avut de pregatit timp de 20 de minute un discurs despre Basarabia pe teme variate de la turism,vin,limba la personalitati marcante sau posibilitatea infratirii Sucevei cu Chisinaul.Discursurile au fost prezentate de fiecare participant timp de 5 minute in fata auditoriului si a juriului.Fiecare candidat s-a facut remarcat prin pregatirea intensa a temelor si prin interesul dedicat subiectului Basarabiei. Publicul extrem de numeros si juriul,format din 3 cadre didactice,au apreciat capacitatea unor candidati de a vorbi liber si de a-si expune propiile pareri.La final juriul a decis castigatorii astfel:Locul I-Timofte Alexandra de la CN ”Nicu Gane”Falticeni,Locul II-Gâscă Elena de la CN”Petru Rares”Suceava si Locul III-Donţu Adelina de la CN”Petru Rares”Suceava.

miercuri, 13 martie 2013

Basarabia Pamant Romanesc!

Actiunea 2012 Suceava in colaborare cu Consiliul Scolar al Elevilor CN Petru Rares organizeaza miercuri, 27 martie, de la ora 12:00 la 14:00, finala concursului de prezentari orale Basarabia Pamant Romanesc. Toti elevii care sunt interesati de subiect pot participa. Concursul consta in faptul ca fiecare candidat va sustine un discurs de 5 minute pe o sarcina data.

Premiile vor fi: 

  • Locul I: 300 lei
  • Locul II: 200 lei
  • Locul III: 100 lei
Pentru mai multe detalii apelati la numarul de telefon: 0755314288.

miercuri, 27 februarie 2013

Atelierele cunoasterii


În perioada 23-24 februarie 2013, Consiliul Judeţean al Elevilor Suceava (CJE Suceava) a desfăşurat la Vatra Dornei proiectul “Atelierele cunoaşterii”, care a avut la bază activităţi de formare precum dezvoltarea personală, socializarea şi lucrul în echipă.
Temele principale ale sesiunilor de formare au fost “Managementul proiectului” şi “Intercunoaștere”, care au urmărit dezvoltarea lagăturii de echipă între membrii Biroului Executiv, dar şi întărirea relaţiilor dintre aceştia, care va asigura o continuă bună desfăşurare în vederea viitoarelor activităţi pe care CJE Suceava le are în planul de acţiune.
Adrian Lazarec presedintele CJE Suceava a afirmat: “Activitatea ce s-a desfașurat weekendul trecut la Vatra Dornei a fost un succes, implicând atât elevi din biroul executiv al CJE Suceava, cat si din afara acestuia, asigurand o foarte buna diseminare a informatiilor, la un numar mare de scoli din judet.Această activitate de formare vine ca un răspuns la nevoia identificată, de a avea în echipa CJE Suceava, elevi capabili sa scrie proiecte, sa identifice finantatori si sa duca proiectele propuse la bun sfarsit.”
Datorită trainingului de lucru în echipă si management de proiect, susţinut de doamnele formatoare: inspector Tatiana Vîntur, prof. Corina Atofanei şi prof. Perta Sofrona, dar şi datorită faptului că toţi membrii Biroului Executiv ai CJE Suceava s-au implicat, s-a obţinut un success, elevii fiind pregătiţi şi capabili de a pune în aplicare tot ce au învăţat, şi de a arăta tuturor că CJE Suceavă este cu adevărat o forţă.




sâmbătă, 16 februarie 2013

Happy Valentine's, everybody!!

Cu ocazia zilei de Saint Valentine, Consiliul Scolar al Elevilor impreuna cu Clubul de Voluntariat al colegiului nostru au organizat un targ in tema cu scopul de a strange fonduri pentru un caz umanitar. In cadrul activitatii au existat mai multe standuri: face painting, horoscop, ghicit in palma, dulciuri, manichiura tematica. De asemenea, doritorii au putut cumpara ceaiuri sau diferite obiecte hand made, felicitari sau bijuterii. Indragostitii au putut sa trimita biletele anonime sau sa faca dedicatii muzicale care au fost puse in pauze. Toate acestea au fost, bineinteles, contra cost. Cele mai vandute au fost acadelele, dar si face painting-ul s-a dovedit a fi foarte interesant pentru doritori.


Actiunea petrecuta in liceul nostru a fost difuzata si pe postul local de televiziune:
Valentine's Day la Colegiul National Petru Rares Bucovina TV









luni, 11 februarie 2013

Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor


Elevii din România își aleg noul lider

În perioada 7-10 februarie 2013, s-a desfășurat la Galați, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Galați, al Universității Dunărea de Jos și al altor parteneri educaționali, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor. Lucrările au început în dimineața zilei de 8 februarie, în prezența dlui. prof. univ. Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale, precum și a altor reprezentanți ai Guvernului și ai autorităților locale.

În cadrul evenimentului a fost prezentat raportul de activitate pentru anul 2012, au avut loc alegeri pentru funcțiile de Președinte, Secretar al Departamentului Organizare Internă și Secretar al Departamentului de Comunicare și Educație, dar și dezbateri pentru stabilirea strategiei și direcțiilor de dezvoltare ale Consiliului Național al Elevilor pentru anul 2013. Candidații pentru funcția de președinte a Consiliului Național al Elevilor au fost Teodor Blidaru (Rîmnicu-Vâlcea), Călin Cociș(Sibiu) si Iulia Miron(Cluj), Iulia Miron fiind aleasă de către membrii Adunării Generale pentru funcția de președinte al Consiliului Elevilor cu un numar de 16 voturi din 45.

La eveniment au fost prezenți peste 200 de elevi, reprezentându-și colegii din toate județele țării, care au lucrat în diverse ateliere tematice pentru analiza realității școlare din România, conștientizarea importanței parteneriatului educațional și afirmarea rolului de structură consultativă pentru ministerul de resort.

Alegerea noului președinte al Consiliului Național al Elevilor a încheiat procesul electoral al elevilor. Primele alegeri din cadrul substructurilor au avut loc în luna octombrie, atunci când elevii și-au ales prin vot direct reprezentanții la nivelul unităților de învățământ, urmând ca o lună mai târziu, Consiliile Județene ale Elevilor să-și aleagă reprezentanții la nivel județean. Conferințele celor opt Consilii Regionale ale Elevilor au avut loc în luna decembrie 2012, în cadrul cărora au fost desemnați vicepreședinții structurii.

Consecvenți principiului reprezentativității, la finalul lucrărilor Adunării Generale - care au fost transmise live prin intermediul  platformei suport a organizației, www.wedu.ro - și al căror rezumat a fost prezentat zilnic ,  elevii se vor întoarce în structurile școlare din care fac parte unde, alături de colegii lor, vor iniția și desfășura activități  în conformitate cu direcțiile de dezvoltare organizațională stabilite.


Despre Consiliul Naţional al Elevilor
Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 21.06.2010.
Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.
Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării şcolii și încurajării relaţiei de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.

 Despre delegaţia Sucevei
   În ce privește delegația cu care județul Suceava s-a prezentat la Adunarea Generală a C. N. E. , aceasta a fost formată din Lazarec Ionuț- Adrian (președinte CJE Suceava) , Costea Loredana (vicepreședinte CJE Suceava) , Ileana Lavinia (director departament Avocatul Elevului) și Găitan Tudor (vicepreședinte CJE Suceava) . Respectivii au participat activ la toate activitatile A.G. , urmând să disemineze informațiile acumulate atât la nivel județean cât și la nivel școlar.







vineri, 1 februarie 2013

Training de debate

Astazi a avut loc in aula liceului incepand cu ora 12 un training de debate organizat de Consiliul Elevilor al liceului in parteneriat cu Colegiul Andronic Motrescu din Radauti. Trainingul a fost sustinul de un reprezentant al colegiului partener, profesor Mara Perta Sofron. Aceasta activitate a avut ca scop initierea elevilor in clubul de debate al liceului nostru si prezentarea catorva detalii elementare din acest domeniu, cum ar fi etapele ce trebuie parcurse intr-un meci de debate. Participantii au fost foarte incantati de temele discutate, acestea constituind noi cunostinte in arta dezbaterii. Speram ca astfel de activitati vor avea loc din ce in ce mai des odata cu infiintarea clubului nostru de debate. 





miercuri, 30 ianuarie 2013

Spune NU violentei!

Cu ocazia Zilei Mondiale a Non-Violentei in Scoli, astazi, 30.01.2013, Consiliul Scolar al Elevilor Petru Rares in parteneriat cu organizatia "Salvati Copiii" si cu Inspectoratul Judetean de Politie a organizat o actiune in cadrul campaniei "Nu lasa violenta sa te transforme intr-un infractor!" ce a avut loc in aula liceului intre orele 10 si 11. 
Actiunea a vizat prevenirea violentei in mediul scolar, obiectivele acesteia fiind informarea elevilor cu privire la comportamentele agresive, violente, consecinte si mecanisme concrete de prevenire. De asemenea, li s-a adus la cunostinta elevilor despre raspunderea penala a minorilor.
Toate acestea au fost sustinute prin prezentarea filmului educativ "Cheia este la tine!". 






Speram ca aceasta actiune a avut un oarecare impact asupra celor prezenti. 

miercuri, 23 ianuarie 2013

PETRU DEZBATE!

Astazi, 23. 01. 2013, in aula colegiului nostru a avut loc, cu sprijinul Consiliului Scolar al Elevilor " Petru Rares" 
Suceava, un meci demonstrativ de dezbateri avand ca motiune "Acest parlament considera ca descarcarea materialelor piratate de pe internet este imorala". Meciul a fost jucat de catre doua echipe de la Colegiul "Alexandru cel Bun" Gura Humorului in parteneriat cu Consiliul Scolar al Elevilor din liceul respectiv ce a manifestat un extraordinar interes pentru o astfel de actiune. 
Aceasta idee a venit in urma dorintei de a se intemeia in liceul nostru un club de dezbateri. Ei bine, pregatirile
au inceput si speram ca pana la mijlocul lunii martie sa facem o deschidere oficiala a clubului.
Pana atunci, aveti verde la inscrieri, iar acestea vor consta in a trimite o scrisoare de motivatie in care sa fie specificate motivele pentru care tu doresti sa faci parte din acest club. 

Termenul limita este vineri, 25. 01. 2013
Oameni de contact:
Dimineata:     Maria Gavrilovici  ( sala 24)
Dupa amiaza: Tudor Gaitan       ( sala 42)
                     Daniela Bejinariu  ( sala  9)